Termeni și Condiții

Termeni și Condiții

Hey, Be Wel!

ULTIMA ACTUALIZARE: _____________

Acești termeni de utilizare ("Termenii") stabilesc termenii și condițiile care guvernează (i) accesul la și utilizarea aplicației Hey, Be Well! ("Aplicația") și (ii) accesul la și utilizarea conținutului Aplicației, inclusiv a serviciilor furnizate de Digital Wellbeing ("Serviciile"). 

Vă rugăm să citiți cu atenție acești Termeni, deoarece conțin informații importante privind drepturile și obligațiile dumneavoastră. Acești Termeni includ diferite limitări și excluderi, stabilind răspunderea Digital Wellbeing, competența în materie de soluționare a disputelor, precum și legislația aplicabilă Termenilor și Serviciilor furnizate de Digital Wellbeing.

Acești Termeni sunt un acord între dumneavoastră, în calitate de utilizator care doar folosește Aplicația noastră ("dumneavoastră", "utilizator") și DIGITAL WELLBEING S.R.L., persoană juridică română, cu sediul social în Str. Prăsilei, nr. 38, cam. 1, etaj 1, sectorul 4, București, înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J40/993/2020,  având Cod Unic de Identificare 42166816 ("Digital Wellbeing", "noi"). Utilizarea Aplicației reprezintă confirmarea că înțelegeți și sunteți de acord cu toți acești Termeni.  De asemenea, înainte de a utiliza Aplicația, va trebui să acceptați, în mod expres, acești Termeni. Suntem dispuși să vă punem la dispoziție Aplicația numai dacă acceptați toți acești Termeni. În caz contrar, nu aveți dreptul să accesați sau să utilizați Aplicația. 

Ne rezervăm dreptul de a modifica acești Termeni în orice moment. Dacă facem modificări Termenilor, vom publica versiunea actualizată a Termenilor în Aplicație și vom actualiza data "ultimei actualizări" indicată în partea de sus a acestor Termeni și vă vom informa în mod corespunzător. De asemenea, vă rugăm să verificați periodic acești Termeni. Orice modificare a Termenilor se va aplica de la data la care este efectuată, iar accesul sau utilizarea în continuare a Aplicației după ce Termenii au fost actualizați va constitui acceptarea modificărilor.

APLICAȚIA 

Aplicația este o aplicație pentru telefonul mobil, disponibilă pentru dispozitivele cu sistem de operare Android și iOS, destinată persoanelor care vor să învețe să trăiască sănătos și frumos prin participarea și să urmărească de diferite cursuri despre nutriție, sănătate mentală, fitness și subiecte adiacente, create de specialiști („Curs”).

Aplicația găzduiește conținut (sub forma de Cursuri) creat numai de către specialiști în domeniile menționate mai sus, în wellbeing,  anume de persoane fizice sau juridice care au experiență și / sau cunoștințe relevante pentru a crea un astfel de conținut („Specialiști”).

CREAREA CONTULUI DE UTILIZATOR 

Pentru a avea acces la toate funcționalitățile Aplicației, trebuie să vă înregistrați și să creați un cont de utilizator în Aplicația noastră ("Cont de Utilizator").

Pentru a crea Contul de Utilizator, avem nevoie de numele de utilizator și adresa de e-mail. Trebuie să furnizați informații exacte, actuale și complete despre Contul de Utilizator.

Suplimentar, aveți posibilitatea să creați un Cont de Utilizator și să vă înregistrați în Aplicație prin intermediul conturilor aferente anumitor platforme terțe, precum Facebook sau Google. În cazul în care creați un Cont de Utilizator prin intermediul conturilor aferente acestor platforme, informațiile despre profil aferente contului pe care îl utilizați pentru a vă conecta la Aplicație, inclusiv numele sau orice alte informații disponibile pot fi folosite de Digital Wellbeing pentru a vă crea Contul de Utilizator. Vă rugăm să citiți Politica noastră privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru mai multe informații despre modul în care folosim aceste date. Trebuie să furnizați informații exacte cu privire la conturile dumneavoastră din platformele respective și nu aveți voie să utilizați conturile altor persoane pentru a vă înregistra și crea Cont de Utilizator în Aplicație.

Când utilizați Contul de Utilizator, trebuie să luați următoarele măsuri de siguranță: (i) să alegeți o parolă puternică; (ii) să mențineți și să actualizați prompt, după caz, informațiile din Contul de Utilizator (iii) să vă protejați datele Contului de Utilizator și accesul la contul dumneavoastră.

Dacă deveniți conștient de orice utilizare neautorizată a parolei, a datelor Contului de Utilizator sau a Contului de Utilizator, trebuie să ne anunțați imediat.

Înțelegeți și sunteți de acord că sunteți responsabil pentru toate activitățile care sunt desfășurate în Contul dumneavoastră de Utilizator și, în măsura maximă permisă de lege, acceptați toate riscurile oricărui acces autorizat sau neautorizat la Contul dumneavoastră de Utilizator.

CONDIȚII DE UTILIZARE A APLICAȚIEI 

Pentru a putea utiliza Aplicația, trebuie să fiți persoană fizică majoră (cel puțin 18 ani împliniți).

Înțelegeți și sunteți de acord că Digital Wellbeing are dreptul, în mod discreționar, de a refuza utilizarea Aplicației de către un utilizator. În acest sens, Digital Wellbeing are dreptul de a bloca crearea unui Cont de Utilizator.

În timp ce utilizați Aplicația, aveți posibilitatea de a efectua în orice moment oricare dintre următoarele acțiuni:

  • modificarea profilului;
  • modificarea setărilor de vizibilitate ale profilului și/sau postărilor (publice sau private)ș
  • intrarea într-un grup care este legat de Cursul accesat;
  • adăugarea de postări (private/publice);
  • adăugarea de comentarii la postări;
  • urmărirea altor utilizatori pentru a vedea postările acestora;
  • adăugarea / ștergerea metodelor de plată
  • vizualizarea istoricului tranzacțiilor;
  • setarea notificărilor (primirea de emailuri tranzacționale / promoționale).

PREȚURI

Pentru accesarea fiecărui Curs din Aplicație, utilizatorii vor plăți un preț („Prețul”).

Modificarea Prețurilor

Avem dreptul de a schimba Prețurile din când în când. Atunci când vom face acest lucru, Prețurile actualizate se aplică de la data la care se efectuează modificările.

Promoții

Avem dreptul de a oferi reduceri de Prețuri din când în când. În acest caz, vă vom informa în consecință, iar reducerea se va aplica în conformitate cu condițiile stabilite de Digital Wellbeing.

Plata Prețului se face fie prin utilizarea serviciilor unui prestator terț, procesator de plăți („Procesator de Plăți”). Înțelegeți și sunteți de acord că nu furnizăm serviciile respective și nu le putem controla. Nu vom fi responsabili sau răspunzători pentru orice pretenții, daune, plăți, deficiențe, amenzi, hotărâri, datorii, pierderi, costuri și cheltuieli rezultate din sau legate de utilizarea serviciilor de plată respective.

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

Cu excepția cazului în care este indicat altfel, toate elementele Aplicației, toate conținuturile, inclusiv Cursurile și alte materiale din aceasta sunt deținute de noi (sau, după caz, de licențiatorii noștri) și sunt protejate de drepturile de proprietate intelectuală. Pentru evitarea oricărui dubiu, interfețele vizuale, designul, textul, grafica, imaginile, sistemele, informațiile, datele, metodele, codul programului, serviciile, toate celelalte elemente și orice altă documentație sau alte materiale auxiliare furnizate ("Conținutul") sunt deținute de noi sau de licențiatorii noștri și sunt protejate prin drepturi de autor, mărci înregistrate, secrete comerciale și orice alte drepturi de proprietate intelectuală.

Puteți utiliza Aplicația și Conținutul exclusiv în scopul accesării și participării la Cursuri. Cu toate acestea, nu este permisă:

  • utilizarea Aplicației sau a Conținutului, în afara scopurilor permise; 
  • utilizarea oricăror algoritmi, roboți sau metode similare de colectare sau extracție a datelor;
  • cesiunea, licențierea, sublicențierea Conținutului sau a Cursurilor; 
  • copierea, decompilarea sau încercarea de a descoperi codul sursă al Aplicației sau al Conținutului;
  • eliminarea, modificarea sau ascunderea oricăror drepturi de autor, mărci înregistrate sau alte notificări privind drepturile de proprietate incluse în Aplicație, în Conținut sau în Cursuri;

Orice utilizare a Aplicației, a Conținutului sau a Cursurilor, alta decât cea autorizată în mod expres în acești Termeni, fără permisiunea prealabilă scrisă a Digital Wellbeing, este strict interzisă. O astfel de utilizare neautorizată poate încălca, de asemenea, legile aplicabile, inclusiv, fără limitare, legile privind drepturile de autor și mărcile. Cu excepția cazului în care se menționează explicit de Digital Wellbeing, nimic din acești Termeni nu va fi interpretat ca oferind vreo licență asupra drepturilor de proprietate intelectuală.

CONTINUTUL UTILIZATORULUI

Sunteți singurul responsabil pentru tot conținutul pe care îl creați, îl transmiteți și/sau îl distribuiți prin intermediul Aplicației ("Conținut al Utilizatorului"). Având în vedere acest lucru, sunteți de acord să nu creați, să transmiteți și/sau să distribuiți prin Aplicație orice Conținut al Utilizatorului care:

  • este ilegal sau care ar constitui, încuraja sau furniza instrucțiuni pentru o infracțiune sau care încalcă drepturile oricărei părți, încalcă orice drept național sau internațional sau creează în orice alt mod vreun prejudiciu;
  • este defăimător, profan, obscen, pornografic, explicit sexual, indecent, vulgar, sugestiv, violent, hărțuitor, odios, amenințător, ofensator, discriminatoriu,  abuziv,  invaziv de confidențialitate sau drepturi de publicitate, fraudulos, înșelător sau în alt mod inacceptabil;
  • prin care un utilizator se dă drept altă persoană sau entitate sau prin care se creează în mod greșit afilierea dumneavoastră cu o persoană sau o entitate;
  • poate încălca o marcă, secret comercial, drept de autor sau alt drept de proprietate intelectuală;
  • conține orice declarații, observații sau afirmații care nu reflectă opiniile și experiențele dumneavoastră sincere;
  • este conceput pentru a înșela sau păcăli utilizatorii Aplicației;

CONDUITA UTILIZATORULUI

Sunteți singurul responsabil pentru propriul comportament în timp ce accesați și utilizați Aplicația. Sunteți de acord să utilizați Aplicația numai în scopuri care sunt legale și în conformitate cu acești Termeni și cu orice legi sau regulamente aplicabile. Sunteți de acord că nu veți desfășura și nu veți permite niciunei terțe părți să desfășoare, inclusiv, dar fără a se limita la, oricare dintre următoarele:

  • să utilizați Aplicația pentru orice scop ilegal sau neautorizat sau să vă implicați, să încurajați sau să promovați orice activitate ilegală sau orice activitate care încalcă acești Termeni sau orice alte reguli sau politici stabilite din când în când de către noi;
  • să utilizați Aplicația pentru a încălca drepturile legale și interesele legitime ale celorlalți, inclusiv, dar fără a se limita la, transmiterea sau punerea la dispoziție în alt mod prin intermediul Aplicației care încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale oricărei părți; 
  • să eliminați orice notificări privind drepturile de autor, mărcile sau alte drepturi de proprietate intelectuală în legătură cu Aplicația sau în orice parte a acestuia; 
  • să utilizați orice robot, algoritm sau alte mijloace automatizate sau interfață care nu sunt furnizate de noi pentru a accesa Aplicația sau pentru a extrage date;
  • să încercați să indicați în orice mod că aveți o legătură cu noi, cu excepția cazului în care am consimțit în mod expres la o astfel de conduită;
  • să încărcați, trimiteți, distribuiți sau difuzați orice Conținut al Utilizatorului care ar putea fi interpretat în orice fel ca defăimător, ilegal, fraudulos, obscen, hărțuitor sau inacceptabil; 
  • să distribuiți orice alte componente dăunătoare cum ar fi, inclusiv, dar fără a se limita la, viruși, fișiere corupte, defecte;
  • să indicați că sunteți orice o altă persoană prin orice mijloace (de exemplu, prin utilizarea unei adrese de e-mail, nume, pseudonim sau altfel);
  • să exploatați Aplicația pentru orice scop comercial neautorizat; 
  • să accesați sau utilizați Aplicația în scopul creării unui produs sau serviciu competitiv cu oricare dintre produsele sau serviciile noastre;

DESPĂGUBIRI

Sunteți de acord să apărați și să despăgubiți Digital Wellbeing și pe oricare dintre agenții, angajații, agențiile de publicitate, licențiatorii, furnizorii sau partenerii noștri împotriva oricăror creanțe, daune, plăți, amenzi, hotărâri, datorii, pierderi, costuri și cheltuieli de orice fel sau natură, inclusiv costurile litigiilor, taxele legale și onorariile avocațiale care decurg din sau în orice fel sunt legate de (i) utilizarea Aplicației; (ii) încălcarea acestor Termeni sau a drepturilor oricărei terțe părți; sau (iii) încălcarea legilor aplicabile în legătură cu conduita, accesul sau utilizarea Aplicației.

EXONERARE DE RĂSPUNDERE

Înțelegeți și sunteți de acord că utilizarea Aplicației se realizează pe propriul dumneavoastră risc și că întregul risc privind calitatea, performanța, siguranța, acuratețea este la dumneavoastră. Aplicația este furnizată "ca atare" și "așa cum este". În măsura maximă permisă de legea aplicabilă, nu ne asumăm nicio garanție (explicite sau implicite, scrise sau orale) în legătură cu, fără limitare, Aplicația, site-urile sau aplicațiile externe, precum, fără limitare, garanții implicite de comercializare, garanții implicite privind adecvarea pentru un anumit scop și garanții de neîncălcare a drepturilor unor persoane, garanții de acuratețe sau de fiabilitate. Nu garantăm că Aplicația va îndeplini cerințele dumneavoastră sau că utilizarea Aplicației va fi neîntreruptă, sigură sau fără erori sau că Aplicația nu conține componente dăunătoare cum ar fi viruși.

LIMITARE DE RĂSPUNDERE

Digital Wellbeing SRL acționează doar ca facilitator pentru publicarea Cursurilor create de Specialiști. Ca urmare, Digital Wellbeing nu este responsabilă pentru (i) calitatea, siguranța, legalitatea, adevărul sau acuratețea Cursurilor sau a Conținutului Utilizatorului, (ii) experiența, studiile, diligența, cunoștințele Specialiștilor. 

Chiar dacă Digital Wellbeing își rezervă dreptul de a elimina, în mod discreționar, din când în când Conținutul Utilizatorului, Cursurile sau alte materiale din Aplicație, Digital Wellbeing nu își asumă nicio obligație de a face acest lucru și în măsura permisă de lege, nu își asumă nicio răspundere pentru modul în care decide să elimine sau nu aceste elemente.

Recunoașteți și sunteți de acord că, în măsura maximă permisă de legislația aplicabilă, Digital Wellbeing nu va fi, în nici un caz, răspunzătoare față de dumneavoastră sau față de orice altă terță parte pentru orice daune directe sau indirecte, inclusiv, dar fără a se limita la, daune-interese pentru pierderea profiturilor, (indiferent dacă sunt suportate direct sau indirect), pierderea reputației afacerii, costul achizițiilor de bunuri sau servicii înlocuitoare sau orice altă pierdere, rezultată din sau în legătură Aplicația, indiferent de teoria răspunderii (contractuală sau delictuală).

Înțelegeți și sunteți de acord că nu vom fi răspunzători pentru nicio încălcare sau întârziere a îndeplinirii obligațiilor noastre care rezultă din orice situație dincolo de controlul nostru rezonabil, inclusiv, dar fără a se limita la, acte sau omisiuni ale unor terțe părți, cutremur, incendiu, inundații, sau disfuncționalități tehnice (conexiunea la Internet, accesarea server-ului, etc).

Recunoașteți că Aplicația este bazată pe Internet și înțelegeți și acceptați riscurile de securitate inerente asociate acestor aplicații și site-uri web, inclusiv, dar fără a se limita la, riscul de a pierde conexiunile la Internet, riscul de defecțiune hardware sau software și riscul de accesare neautorizată de către terți a Contului dumneavoastră de Utilizator. Astfel, sunteți de acord că nu avem nici o răspundere pentru orice defecțiuni, eșecuri de comunicare, întârzieri, erori, sau orice încălcare a securității.

SITE-URI EXTERNE

Aplicația poate conține link-uri (legături URL) către site-uri sau resurse ale terților. Aceste link-uri (legături URL) către pagini terțe sunt furnizate doar pentru informare. În orice caz, în special din cauza caracterului volatil al informațiilor de pe Internet, Digital Wellbeing nu poate controla natura sau conținutul acestor surse externe și, prin urmare, nu este responsabilă și nici răspunzătoare pentru utilizarea sau indisponibilitatea site-urilor terților și nici pentru conținutul sau alte materiale disponibile pe site-urile terților pe care le-ați putea accesa prin intermediul Aplicației noastre.

MODIFICĂRI ALE APLICAȚIEI

Putem, la discreția noastră, cu sau fără notificare prealabilă și în orice moment, modifica sau întrerupe, temporar sau permanent, orice parte sau funcționalitate a Aplicației noastre. 

În nici un caz Digital Wellbeing nu va fi răspunzătoare pentru restricționarea sau dezactivarea accesului la orice parte sau funcționalitate a Aplicației.

SUSPENDAREA SAU TERMINAREA ACCESULUI LA APLICAȚIE

În cazul în care încălcați acești Termeni, este posibil să suspendăm sau să încetăm în totalitate sau parțial accesul dumneavoastră la Aplicație, la discreția noastră, imediat și fără notificare prealabilă, și să ștergem sau să dezactivăm Contul de Utilizator. Într-un astfel de caz, vă vom notifica în consecință.

De asemenea, putem anula, suspenda, bloca sau elimina anumite tipuri de Conținuturi, inclusiv, dar fără a se limita la Anunțuri sau recenzii, în cazul în care Conținutul respectiv încalcă dispozițiile acestor Termeni.

Utilizatorii au posibilitatea de a șterge Conturile de Utilizator și, într-un astfel de caz, toate informațiile lor de cont, vor fi șterse. Cu toate acestea, este posibil să păstrăm anumite informații despre relația comercială cu utilizatorul respectiv, în conformitate cu politica noastră de confidențialitate.

CESIUNEA

Digital Wellbeing poate cesiona acești Termeni și/sau orice sau toate drepturile sale sau delega orice și toate obligațiile sale în conformitate cu acești Termeni fără consimțământul dumneavoastră. Toate dispozițiile cuprinse în acești termeni se extind și vor fi obligatorii pentru succesorii și cesionarii lui Digital Wellbeing. Nu aveți dreptul să cesionați acești Termeni sau oricare dintre drepturile și/sau obligațiile care decurg din acești Termeni unei alte persoane sau entități, fără acordul prealabil al Digital Wellbeing.

DATE CU CARACTER PERSONAL

Vă rugăm să consultați Politica noastră de confidențialitate pentru informații despre modul în care colectăm, utilizăm, stocăm și dezvăluim datele dumneavoastră cu caracter personal.

SEPARABILITATE

Dacă orice prevedere a acestor Termeni va fi considerată nelegală, nulă sau din orice motiv inaplicabilă, atunci această prevedere va fi considerată separabilă de acești Termeni și nu va afecta valabilitatea și aplicabilitatea celorlalte prevederi.

LIPSĂ DE EXECUTARE

Punerea în aplicare a acestor Termeni este exclusiv la discreția noastră și omisiunea noastră de a pune în aplicare oricare dintre dispozițiile Termenilor în anumite cazuri nu constituie o renunțare la dreptul nostru de a aplica acele dispoziții în alte cazuri.

LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA

Acești Termeni sunt fi guvernați si interpretați in conformitate cu legislația României. Orice dispută care decurge din sau are legătură cu acești Termeni sau cu Serviciile furnizate de Digital Wellbeing va fi de competența exclusivă a instanțelor din București, România.

CLAUZE NEUZUALE

Prin acceptarea acestor Termeni, acceptați în mod expres și sunteți de acord cu prevederile referitoare la limitările de răspundere (clauze:), alegerea legii și a jurisdicție (clauza), denunțarea unilaterală (clauze) și suspendarea executării (clauze).

Vrei să înveți ce înseamnă sa trăiești sănătos?

>